Acasa | Sanatate & Lifestyle | Târgul Naţional de Jucării 2010

Târgul Naţional de Jucării 2010

Mărime font: Decrease font Enlarge font
image

În perioada 29 - 30 mai 2010, în aşteptarea Zilei Internaţionale a Copilului, Complexul Naţional „ASTRA” a organizat a treia ediţie a Târgului Naţional de Jucării.

Târgul Naţional de Jucării, iniţiat în anul 2008, a vrut să readucă o categorie de obiecte uitate precum jucăriile simple din lemn, lână şi cârpe; materiale ecologice; jucăriile bunicilor, jucării foarte ingenioase care de altfel nu reprezintă  niciun pericol pentru copii.

Târgul Naţional de Jucării s-a desfaşurat în Parcul Tineretului şi a fost deschis spre vizitare între orele 11.00 şi 19.00. În cadrul acestuia au fost prezenţi numeroşi creatori populari de jucării tradiţionale din ţară, iar spectatorii au avut  parte de momente artistice dintre cele mai variate, de la spectacole folclorice la piese de teatru, de la ateliere şcoală la jocuri şi concursuri.  

De asemenea, elevii din şcolile sibiene au fost aşteptaţi să se înscrie la programul artistic ce s-a desfăşurat pe tot parcursul târgului.

sursa foto: timeoutbucuresti.ro

 

Adaugă la: Add to your del.icio.us del.icio.us | Digg this story Digg

Abonează-te la feed-ul de comentarii Comentarii (0 Publicat):

total: | afişează:

Introdu un comentariu comment

Te rugăm să introduci codul afişat în imagine:

  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru imprimare
  • Plain text Text obişnuit
Etichete
Nici o etichetă pentru acest articol
Evaluează acest articol
0