De ce n-am blog...

Oana Ciucă este o prezenţă discretă în peisajul media sibian. Tânăra moderatoare de radio a absolvit Facultatea de Jurnalistică din Sibiu în 2008, iar din 2007 lucrează la Radio Antena Sibiului. În anii facultăţii a colaborat la Sibiul Universitar, Monitorul si Radio Cluj, iar în prezent este şi reporter la bisăptămanalul Infosib. În ciuda trendului ascendant al jurnaliştilor deveniţi bloggeri, Oana nu agreează moda jurnalelor online. Totuşi, citeşte cu plăcere bloguri interesante, atipice, neconvenţionale, scrise cu inteligenţă şi responsabilitate. Iată ce spune ea despre bloguri:

De ce n-ai blog? este  una din întrebările unui top care se reactualizează atât de repede încât nu-ţi dai seama. Invazia site-urilor de socializare m-a entuziasmat destul de uşor la început. Dacă n-ai cont pe Facebook sau Hi5 e ca şi cum ai rămas în urmă cu era comunicării. Să nu mai vorbesc de bloguri. De la început vreau să lămuresc un lucru: nu sunt împotriva creării unui blog. Dar resping varianta  dependenţei de blog. Şi în acelaşi timp îmi place să cred că mai există persoane care gândesc ca mine. La fel ca în breasla jurnaliştilor se întâmplă şi la bloggeri. Nu-i pot include în categoria bloggerilor pe cei care nu au nimic de spus în spaţiul virtual, pe cei care nu reuşesc să ma convingă să le vizitez blogul şi a doua oară, pe cei care consideră blogul un „jurnal”, adică o supapă a celor mai plate defulări intime. De ce n-ai prefera să-ţi scrii gândurile într-un caiet la care ai doar tu acces şi unde principala regulă este chiar absenţa regulilor?

De ce nu îmi fac blog? Pentru că  aş pierde statutul de trecător virtual, mi s-ar diminua considerabil plăcerea de a vizita şi de a critia  alte bloguri, n-aş mai privi totul ca o relaxare, ci ca pe o competiţie directă şi inutilă.

Îmi place să citesc bloguri bune ale unor necunoscuţi. E ca şi cum aş deschide o carte la întâmplare, citesc câteva rânduri şi apoi o pun la loc.

Nu-mi place să citesc bloguri şterse, unde se scrie despre subiecte banale, fără sclipiri, fără argumente, fără bun simţ (în sensul de fină  intuiţie a subiectului). Aici începe domeniul amatorilor care spun totul dar de fapt nu  transmit nimic.  S-a spus că jurnaliştii şi bloggerii  au aceeaşi dorinţă: dorinţa de a scrie, de a expune cititorilor realitatea şi de a dobândi un plus de notorietate. Adevărat! Şi mai sunt multe asemănări între cele două categorii. În ambele tabere există amatori şi profesionişti.

Nu-mi fac blog pentru că nu vreau să fiu o amatoare.  Pentru cei interesaţi să-şi creeze un blog există chiar şi un ghid al începătorului. Îi apreciez pe cei care au o anumită pasiune, iar prin intermediul blogului reuşesc să comunice cu oameni diferiţi şi necunoscuţi, dar care au aceeaşi pasiune. 

Citeam  acum ceva vreme, pe un blog, că, din punct de vedere tehnic , blogul “e o teorie şi practică a relativismului, cînd serios, când patetic, ca bătăile inimii. E inspiraţie şi relaxare.”  

Nu-mi fac blog pentru că  nu sunt pregătită să mă mut în spaţiul virtual, n-aş vrea ca prietenii mei să afle ce m-a enervat astazi de pe blog. Prefer să petrec timpul pe care l-aş pierde în faţa calculatorului cu o mână de oameni în schimbul a 1000 de fiinţe virtuale. Nu-mi fac blog doar pentru că este o modă!