Editorialul unui student leneş

După celebra formulă de încheiere a compunerilor, voi spune: ce frumos este în studenţie! Nu mint! Chiar este frumos! Leneş sau silitor, căminist sau chiriaş, orice ai face şi orice ai suporta, la sfârşit sunt sigură că vei putea spune cu mâna pe inimă că în facultate, vorba „francezului”: I had the time of my life!

Toate sunt roz până vine vremea evaluărilor, când rozul capătă o tentă de cafeniu care se accentuează invers proporţional cu activitatea de peste an. După un semestru de facultate, ratat în proporţii majore, rozul în cauză este cafeniu de-a  dreptul. Singura vinovată de cromatica situației: subsemnata. Cu greu am reuşit să mă mobilizez şi să încep să rezolv întrucâtva temele pe ultima sută de metri. Vorbesc cu domnii profesori şi le dau speranţe că voi face totuşi ceva măcar şi acum la sfărşit. Şi de atâta disperare ce mă apasă, adorm. Remediul perfect al studentului în situaţie de criză. Gratis şi eficient.

Nimic interesant de altfel pentru cei care s-au prezentat cu sârguinţă la toate cursurile şi la toate seminariile din timpul anului. Trebuie să le fie greu să empatizeze cu cei ca mine de exemplu. Dar nu-i nimic, ei vor ajunge departe şi noi… Dumnezeu cu mila! Şi mila Domnului e mare dacă ne-a ţinut până acum în viaţă şi în facultate.

La unul dintre puţinele seminarii la care am participat, un domn profesor foarte revoltat ne-a zis : „Voi ce MD (matriarhatul celui rău) păziţi?! De citit nu citiţi, de băut nu beţi, că se vede pe faţa voastră, de alte chestii nici nu mai spun! La vârsta voastră citisem o bibliotecă întreagă din scoarţă în scoarţă şi cunoşteam şi jumătate de cartier (plastic vorbind)! Faceţi ceva, măcar lepre autentice să fiţi! Nu mai staţi ca mămăligile!” Din acel moment mi-am luat inima-n dinţi şi am continuat să nu fac nimic pentru viitorul meu strălucit. Culmea e că în fiecare sesiune se întâmplă ca măcar un profesor să mă întrebe de ce nu mai învăţ, că eu pot mai mult, că în primul an eram altfel, deşi am avut restanţă la materiile respectivului. Eram altfel, dar am crescut. Maturizarea era necesară.

Pe cuvânt, îmi place la facultate şi îmi doresc să mă fi dus mai des pe la cursuri, însă m-a reţinut spiritul de aventură. Unde mai e farmecul sesiunii dacă nu te panichezi un pic pentru cele multe dosare care trebuie predate în câteva ore sau proiectele pentru care nu ai programele necesare sau nu îţi mai merge calculatorul sau nu ţi s-au salvat documentele?

Vorba tatei: leneşul mai mult aleargă, dar, zic eu, şi când ajunge la finish, câtă satisfacţie…

Sursa foto: versurisubfloridetei.blogspot.com