De-ale primăverii

Primăvara se cam lasă aşteptată. Dar îi simţim suflul proaspăt în aerul cald, prezenţa discretă în natură încă sterilă şi, inevitabil, luăm parte la agitaţia care precede ziua de 1 martie. Aşteptăm pe rând ghioceii, razele de soare de toate zilele şi iarba verde pe sub tălpile nerăbdătoare.

În căutarea mărţişorului pierdut

La început era tradiţie. Clasicele mărţişoare erau reprezentate de mici monede, apoi mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe o aţă. Nu erau atâţia comercianţi şi totuşi se găseau mărţişoare.

An de an, la 1 martie femeile primesc, cu bucuria naivă a fetiţei de altădată, micile simboluri ale primăverii. Azi, o bijuterie delicată din plastic, porţelan, inox, argint sau aur legată cu un şnur alb-roşu. Mai sunt şi altfel de mărţişoare care sfidează simţul estetic al multora dintre noi.

Cu toate astea, mie-mi place simbolul mărţişorului. Şnurul acela alb-roşu pe care îl agăţi de te miri ce şi ieşi în lume trâmbiţând parcă: e primăvară!

De când mă ştiu am purtat mărţişor. În şcoala generală îl purtam mândră în fiecare zi din 1 până pe 8 martie. Mi-l cosea mama pe bluză să cumva să-l  pierd şi aveam unul prins şi de jachetă. Toată fetele purtau mărţişor, iar cea mai invidiată persoană era doamna învăţătoare care primea cu zecile în fiecare an. Mereu m-am întrebat ce făcea cu ele apoi.

Oricâte mărţişoare s-ar face şi s-ar pune la vânzare, tot mai puţini sunt cei ce cumpără sau poartă mărţişoare. În ultimul an din liceu eram singura din clasă care avea mărţişor de 1 martie.

De la simbol la kitsch?

Făcute manual din ceramică şi felurite materiale, mărţişoarele ajung personajele principale ale începutului de martie. Din simbolul primăverii au ajuns simbol de comerţ.

Se dăruiesc încă cu drag mărţişoare. Păcat că unele au ajuns să capete forma unor kitsch-uri. Cauţi pierdut prin mulţimea de tarabe un hornar sau un trifoi, dar fără şanse. Găşeşti în schimb delfini din porţelan şi îngrengături din flori de plastic.

Plus că de cele mai multe ori simplele mărţişoare şi ghioceii iviţi sfioşi de sub zăpadă, pălesc în faţa parfumurilor, rochiilor şi a petrecerilor.

Într-un final, tot la mama ajungem

8 martie - Ziua internaţională a femeii. Nu am ştiut sigur niciodată dacă e ziua femeii sau ziua mamei. Se pare că românii sărbătoresc şi una şi alta, dacă mamele sunt femei facem economie şi le sărbătorim o dată cu restul femeilor.

Pentru mine a fost mereu o zi a mamei, o zi în care m-am întors acasă, asta în cazul în care eram plecată, o zi în care am cules şi dăruit flori mamei.

Ce altă femeie am putea sărbători? Bine, unii au soţia, iubita, fiica, nepoata, nora, soacra.
Dar toţi o au (unii doar în amintire, alţii, mai nefericiţi, în vise) pe mama. Fiinţa spre care ne îndreptăm gândurile, zâmbetele, lacrimile, speranţele, braţele pentru a strânge tare toate amintirile.

Se spune că numai o mamă ştie câte îndură, iartă, cât de important e un zâmbet, primul pas, primul cuvânt, prima notă, prima julitură, prima îndrăgosteală, prima lacrimă, prima pierdere, prima nebunie, despre prima bere află de la tata.            
Mama e cea după a cărei fustă, tineri sau bătrâni, nu încetăm să ne ascundem.

credite foto: Silvana Armat