Expoziţia Focus Sibiu- 2010 în imagini
Silvana Armat şi Sebastian Marcovici, fotografi sibieni, organizează pentru al doilea an consecutiv expoziţia „Focus Sibiu” , în curtea interioară a Primăriei, joi, 27 ianuarie, la orele 18:00.
Expoziţia va cuprinde 100 de fotografii ale anului 2010, de la domeniul politic până la cel cultural. „Faţă de 2009, care a fost un an preponderent politic, în 2010 a fost rândul oamenilor simpli să vină în faţa obiectivului, celor care au ieşit în stradă să îşi manifeste dezaprobarea faţă de situaţia economică şi socială a ţării”, spune Silvana Armat despre evenimentele surprinse anul trecut în fotografii.
Fotografiile vor fi expuse timp de o lună în Curtea Interioară a Primăriei Municipiului Sibiu, începând cu data de 27 ianuarie, între orele 08:00 şi 16:00. Intrarea va fi liberă.
„Cel mai solicitant dar şi mai provocator eveniment al anului pentru mine, a fost raliul RedBull Romaniacs. Pe de altă parte şi evenimentele culturale, Festivalul Internaţional de Teatru sau Festivalul Artmania au produs nişte imagini de colecţie”, spune Sebastian Marcovici, care a câştigat în 2010 titlul de Fotograful Sportiv al Anului, distincţie acordată de Asociaţia Artiştilor Fotografi din România.
Silvana Armat este fotoreporter al publicaţiei locale Turnul Sfatului şi colaborator al agenţiei de presă Mediafax. Este absolventă a Facultăţii de Jurnalistică din Sibiu şi a Programului de fotojurnalism din cadrul Colegiului Loyalist din Belleville, Canada şi fotoreporter profesionist de şapte ani. Sebastian Marcovici este fotoreporter al publicaţiei Hermannstadter Zeitung şi corespondent al agenţiei de presă ImPhoto şi al cotidianului Pro Sport. A absolvit Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Munchen, secţia: foto – design şi face fotografie de presă la un nivel profesionist de patru ani, se arată într-un comunicat trimis de Bogdan Brylynski.
Expoziţia va fi realizată cu sprijinul Primăriei Sibiu, precum şi al Casei de Cultură Sibiu.



del.icio.us
Digg
Introdu un comentariu